Cum arata copilul nou-nascut?
Cum arată copilul nou-născut?
Contrar părerii generale, nu toţi copiii nou-născuţi sunt drăguţi. De fapt, mulţi dintre ei pot arăta de-a dreptul ciudat. în continuare sunt prezentate caracteristicile tipice ale nou-născuţi lor, în zilele imediat următoare naşterii.

CAPUL, PĂRUL ŞI GÂTUL NOU-NĂSCUTULUI
Capul unui nou-născut este mare în raport cu trupul - cam o pătrime din lungimea corpului. Gâtul este scurt şi cutat. Capul poate părea deformat, iar creştetul poate fi ascuţit (din cauza deplasării oaselor craniului pentru a permite trecerea mai uşoară prin canalul de naştere). Capul revine de obicei la forma rotunjită în primele două zile după naştere. O membrană rezistentă acoperă cele două locuri moi ale capului, numitefontanele, acolo unde oasele craniului încă nu s-au sudat. Fontanela anterioară, cea mai mare dintre ele, care se află în creştetul capului lângă frunte, se închide după optsprezece până la douăzeci şi patru de luni. Fontanela posterioară, situată în creştet spre ceafa, se închide până la şase luni.
Este imposibil de prezis cât de mult păr va avea sau va păstra un nou-născut. Unii au multe şuviţe de păr şi este posibil să nu şi le piardă. Alţii nu au păr deloc ori au un pâr scurt care va cădea şi va creşte din nou după aproximativ şase săptămâni, uneori într-o cu totul altă culoare. Unii nou-născuţi au pielea capului încreţită. Altora pielea capului li se poate descuama (crustele laptelui).
NOU-NĂSCUTUL ARE:
Partea moale a capului (fontanela)
Pleoape umflate
Bont ombilical
Picioare arcuite
Cap mare
Pumn strâns
Braţ îndoit
Aspect de echimoză (vânătăi)
Labele picioarelor marmorate
Organe genitale tumefiate
FAŢA NOU-NĂSCUTULUI
Ochii unui nou-născut sunt deseori roşii şi cu pleoapele umflate, şi pot exista vase de sânge sparte din cauza presiunii din timpul naşterii sau de la unguentul ori picăturile care au fost folosite după naştere pentru a preveni o eventuală infecţie. De obicei, copiii cu pielea de culoare deschisă au ochii albaştri-cenuşii, iar copiii cu pielea de culoare mai închisă au ochii căprui. Până la aproximativ şase luni culoarea ochilor nu este definitivă. Lacrimile pot fi prezente încă de la naştere, dar la majoritatea copiilor nu apar până la circa şase săptămâni. '
Nasul unui nou-născut pare plat şi lat. Obrajii sunt de obicei dolofani şi uneori faţa pare să nu aibă bărbie.
PIELEA NOU-NĂSCUTULUI
Pielea unui nou-născut este cutată şi atârnă pe alocuri. Se poate întâmpla ca după câteva zile să înceapă să pară uscată şi să se cojească. Corpul său poate fi acoperit cu vernix caseosa, o substanţă albă, ceroasă, care a făcut mai uşoară trecerea copilului prin canalul de naştere. Corpul mai poate avea lanugo, un puf care acoperă umerii, spatele şi obrajii. Acest păr fin va dispărea în câteva zile.
Culoarea pielii se schimbă de obicei în primele câteva zile, trecând de la roşu-albăstrui a roz cu tente de gri. Nou-născutii de origine africană, asiatică sau mediteraneeană au de multe ori pielea de culoare deschisă, urmând să li se închidă mai târziu.
CORPUL NOU-NĂSCUTULUI
• Corpul unui nou-născut este curbat, abdomenul este mare, iar şoldurile înguste. După naştere, o clemă de metal sau de plastic se plasează pe cordonul ombilical, dedesubtul locului unde a fost tăiat. Clema opreşte scurgerea de sange din vasele ombilicului şi este îndepărtată înainte de ieşirea din maternitate. Bontul ombilical rămas va cădea în mod natural. Medicul sau personalul care acordă asistenţă în maternitate vă va spune cum să îngrijiţi bontul ombilical (vezi aici pentru a afla mai multe despre ingrijirea ombilicului la nou-nascut).
• Sanii si organele genitale ale unui nou-nascut, fetiţă sau băiat, pot fi umflate, iar prin sfârcuri se poate chiar scurge o substanţă lăptoasă. Fetiţele pot avea o uşoară sângerare sau evacuare de mucus prin vagin. Aceste efecte sunt provocate de prezenţa hormonilor mamei în corpul nou-născutului şi cel mai adesea dispar după câteva zile sau săptămâni. Urina şi scaunul vor aparea de obicei in primele douăzeci şi patru de ore.
BRAŢELE NOU-NĂSCUTULUI
• Nou-născutul îşi tine braţele îndoite. Mâinile, care sunt în general reci şi ţinute cu pumnii strânşi, pot părea vineţii din cauza unui sistem circulator imatur. Încheieturile mâinilor pot fi dolofane şi cutate, iar unghiile lungi şi ascuţite.
PICIOARELE NOU-NĂSCUTULUI
• Genunchii unui nou-născut sunt îndoiţi, iar gambele sunt arcuite. Ca §i mainile, din cauza sistemului circulator imatur al nou-nascutului, picioarele lui pot parea cianotice. Labele picioarelor unui nou-nascut sunt marmorate, §i pot parea plate din cauza pernutelor de grasime de pe talpi.
Afecţiuni care pot exista la naştere
• Chiar şi după o naştere fără complicaţii, copilul dumneavoastră poate avea una sau mai multe dintre urmatoarele probleme. Aceste afecţiuni pot fi prezente la naştere şi, de cele mai multe ori, se vindecă sau dispar cu timpul.
SEMNE DIN NAŞTERE
• Unele dintre aceste semne pot fi prezente la naştere, în timp ce altele pot apărea în prima lună de viaţă. Sunt foarte des întâlnite şi nu ar trebui să vă ingrijoreze. Cele mai multe semne din naştere dispar sau se atenuează de la sine până la vârsta de cinci sau şase ani.
NEVI (ALUNIŢE)
Aceştia sunt de obicei pete mici, maro-închis sau negre, care uneori există la naştere, alteori mai târziu. Foarte rar se întâmplă ca un copil să se nască cu un nev mare, pe care medicul dermatolog trebuie sa-l examineze. Nevii se pot mări odată cu creşterea copilului şi, deşi se transformă destul de rar în tumori canceroase în adolescenţă sau la
maturitate, este bine să se formeze un obicei din urmărirea evoluţiei lor pe parcursul întregii vieţi.
HEMANGIOAME (MALFORMATII ALE VASELOR DE SANGE)
■ Angioamele plate: aceste pete plane, de culoare roz sau roşu-deschis, sunt cele mai comune semne din naştere. Sunt situate de obicei pe pleoape sau în jurul lor, pe frunte, la rădacina nasului sau pe partea din spate a capului şi a gâtului. Se pot închide la culoare când copilul plânge sau când face un efort, dar de obicei se decolorează în câteva luni.
■ Semnele în relief, ca o frăguţă: acestea nu se observă de obicei la naştere, dar apar în prima lună, sub forma unor mici puncte proeminente. Cresc destul de repede în primele şase luni, iar apoi încep să se micşoreze, dispărând în cele din urmă, cel mai des pe la cinci sau şase ani.
■ Pete ca de vin roşu: acestea au o forma neregulată şi sunt de un roşu mai închis sau purpuriu. Uneori intensitatea culorii se mai reduce, dar petele nu dispar complet. Dacă sunt situate în jurul ochilor sau pe frunte, poate fi necesară o examinare mai atentă, existând potenţialul unor probleme de sănătate.
■ Pete mongoliene: aceste porţiuni ale pielii, plane, colorate în negru sau albăstrui, sunt comune la nou-născuţii cu pielea închisă la culoare, cel mai des pe spate sau pe fese. Petele pot fi mari sau mici şi majoritatea dispar pe la cinci sau şase ani. Pot semăna cu nişte vânătăi, dar nu sunt rezultatul unor traumatisme.
BAŞICUŢE LA GURĂ
Pe buzele copilului ar putea exista băşicuţe, produse de suptul intens. Nu vă faceţi griji: sunt normale şi nu dor.
LACRIMI ŞI CANALE LĂCRIMALE BLOCATE
O membrană acoperă la naştere ţesutul care formeazî lacrimile, aşa încât lacrimile adevărate pot să nu apară până la câteva săptămâni după naştere. La unii copii, canalele care se scurg lacrimile spre nas pot fi blocate şi să nu permită trecerea lor, ducând lacrimare excesiva a ochiului afectat. Dacă ochiul se înroşeşte şi are o secreţie
exagerată, copilul trebuie examinat, pentru că ar putea fi vorba despre o infecţie. De obicei canalele se deschid de la sine. Uneori se prescriu picături pentru a ajuta la dispariţia secreţiei. În cazul în care canalele rămân blocate, ar putea fi necesară o intervenţie chirurgicală spre sfârşitul primului an de viaţă pentru deschiderea lor.
