Joaca cu bebelusul dupa nastere
Jucându-te cu bebeluşul
Cel mai bun moment să te joci cu bebeluşul e atunci când este liniştit şi treaz. Atunci se simte bine, e relaxat şi poate să-şi concentreze atenţia asupra ta. N-ar putea fi atent la tine şi ar fi mofturos dacă ar fi obosit şi nedormit. Bebeluşul se poate distra cu tine sau cu oricare din persoanele care îl îngrijesc dacă se poartă cu grijă şi au chef de joacă. Zâmbetele şi vorbele adresate bebeluşului în timp ce îl îngrijeşti te pot face să combini munca cu joaca. Poţi începe prin a inventa diverse ritualuri şi jocuri în timp ce îi faci baie, îl schimbi sau îl hrăneşti. Poţi juca jocuri pe care ţi le aminteşti din copilarie sau pe care le vezi la alţii.
Când vă jucaţi, bebeluşul îţi dă de înteles că vrea să repeţi ceea ce faci de mai multe ori. Ai grijă să nu-l agiţi prea mult în aer. Creierul lui e foarte sensibil şi îi poate dăuna. La început, o sunătoare e o jucărie ideală pentru un bebeluş. Mai întâi se va uita la ea, mai târziu o va agita, o va băga în gură şi o va flutura în aer. Să te asiguri că sunătoarea sau orice altă jucărie îi dai nu se sparge uşor, nu are margini ascuţite sau nu se dezmembrează. Nu-i pune bebeluşului în mână o jucărie până când nu învaţă să-i dea singur drumul. Faptul că nu poate să-i dea drumul când se plictiseşte de ea poate să-l enerveze.
Bebeluşului îi plac şi alte jucării. La început trebuie să le manevrezi tu. Obiecte colorate, lucruri care sună când le agiţi, jucării care cântă, toate pot fi jucării excelente care îl vor stimula, îl vor ajuta să înveţe şi să crească. Încă de la naştere copilul profită şi se bucură de stimularea pe care o primeşte din partea ta şi a jucăriilor.
La fel de mult îi va plăcea să mergă la plimbare în căruţ, în parc sau la gradina zoologică. Când te joci afară cu bebeluşul, ai grijă să-l protejezi de soare cu o umbrelă sau o pălărie. Când afară e frig ai grijă să fie bine îmbrăcat, cu mănuşi şi căciuliţă şi învelit cu o păturică.
Copilul va fi foarte încântat de un leagăn sau de o jucărie tip carusel. La fel şi de jucăriile de plastic sau cauciuc pe care le poate băga în gură şi le poate suge. Doar să-i dai jucăriile nu e de ajuns. Trebuie să-i arăţi şi cum funcţionează, vorbindu-i şi jucându-te cu el. Adevărul e că tu eşti obiectul lui de joacă preferat. Ţine minte, cu tine îi place să se joace cel mai mult!
